Livrare Flori - Aranjamente florale, Buchete de Flori - la domiciliu!

Orice grădinar știe cât de important este să-și păstreze florile sănătoase pe perioada anotimpului rece. Pentru asta, însă, este nevoie să se respecte mai multe reguli. Despre aceste reguli – esențiale pentru îngrijirea florilor pe timp de iarnă – vom vorbi în continuare.

Sunt multe precauții pe care trebuie să le ai în vedere în ceea ce privește protejarea florilor de temperaturile reci ale acestui anotimp și este foarte important să știi ce ai de făcut și, mai ales, când. Cu toții dorim să ne vedem florile frumoase atunci când primăvara va începe să-și facă simțită prezența. Numai că, între timp, până atunci, va trebui să le îngrijim suficient de bine pentru a ne asigura că vor rezista până la primăvară.

Apa

Dar haide să o luăm cu începutul. Spre finalul toamnei, când ne pregătim să ne luăm ”la revedere” de la luna noiembrie, trebuie să udăm florile cu mai multă apă decât de obicei. Totuși, mare atenție să nu cădeți în extrema opusă și să-i adăugați mai multă apă decât este nevoie. Cum știm că este momentul să ne oprim? Este destul de simplu, dar e nevoie de puțină atenție. Astfel, turnați apa cu grijă! Inițial, aceasta va fi absorbită de sol aproape instantaneu. Atunci când observați că durează ceva mai mult timp până să fie absorbită, înseamnă că trebuie să vă opriți, pentru că în acel moment planta are suficientă apă.

ingrijirea-florilor-pe-timp-de-iarna

Îngrășăminte

Apoi, va trebui să fim atenți la calitatea solului și să ne asigurăm că are suficienți fertilizanți. Pentru acest lucru, cel mai ușor este să apelăm la îngrășăminte complet naturale. Cele mai bune îngrășăminte naturale pe care le putem folosi sunt cojile de banană, cojile de ouă sau pliculețele de ceai folosite. Acestea se dezintegrează foarte greu și, prin urmare, vor rezista de-a lungul lunilor de iarnă.

Curățarea

Dacă ați avut probleme cu frunze înnegrite sau cu tulpini uscate în trecut, acum, la începutul lui decembrie, este nevoie să îndepărtați cu grijă toate aceste elemente care vă nemulțumeau.

Protejarea
Stropiți florile cu fungicid. Acest lucru vă va proteja plantele pe timpul iernii de eventualele boli care pot apărea în timpul acestor luni. Și, de obicei, majoritatea bolilor care afectează plantele apar în această perioadă. De asemenea, nu uitați nici de insecticid! Insecticidele țin departe insectele dăunătoare de plantele voastre. În cazul trandafirilor, opriți-vă din a-i mai stropi cu fungicide prin luna octombrie.

Îngrijirea
Înainte de începerea sezonului rece, este recomandat să adunați în jurul florilor frunze uscate, paie sau ramuri uscate. Întindeți acest așternut pe toată suprafața acoperită de frunzele și tulpinile plantelor.

Îngrijirea trandafirilor

octombrie 7th, 2011

În articolul de față vom vorbi despre cum să-ți îngrijești trandafirii din grădină. A crește trandafiri în grădină nu este foarte greu, ci, aș putea spune chiar că este destul de simplu. Tot ce trebuie să faci este să respecți câteva reguli esențiale în horticultură (știința și arta cultivării plantelor).

Îngrijirea trandafirilor

Cei mai mulți trandafiri nu au nevoie, pentru a crește și pentru a înflori, decât de respectarea câtorva nevoi simple: soare, sol bun, apă și îngrășăminte.

Trandafirii au nevoie de soare

Ca majoritatea florilor și trandafirii au nevoie de lumină, iar lumina soarelui este cea mai potrivită. În plus, este de preferat soarele de dimineață celui de după-amiază sau de seară. De altfel, pe timpul verii, în zilele foarte călduroase, cele mai multe soiuri de trandafiri au nevoie de puționă umbră care să-i ferească de toropeala amiezii de vară. Cel puțin patru până la șase ore pe zi de expunere directă la lumina soarelui sunt esențiale pentru dezvoltarea plantei și pentru ca aceasta să producă niște flori de trandafir superbe.

ingrijirea trandafirilor

Trandafirii au nevoie de un sol de calitate

Un sol de calitate și un sol potrivit este un element important în creșterea aproape a oricărui tip de floare, ceea ce este valabil și dacă te ocupi cu îngrijire trandafiri. Solul de care are nevoie un trandafir pentru o dezvoltare armonioasă este un amestec omogen de materie organică și minerale, astfel încât indicele de fertilitate să fie ridicat, pentru a permite rădăcinilor să crească în mod optim. Un astfel de sol va contribui și la apariția unor flori mari și frumoase. De asemenea, trandafirii au nevoie de un sol ”bine aerisit”. De aceea, trebuie săpat împrejurul butașilor de trandafiri, pentru a împiedica apa să persiste pentru o vreme îndelungată la rădăcina acestora.

Trandafirii au nevoie de o anumită cantitate de apă zilnic

Când crești trandafiri, dorești ca aceștia să crească și să producă flori deosebite și cât mai multe. Așadar, trebuie să ai grijă ca aceștia să primească suficientă apă pentru a-și păstra puterea de înflorire. Mai ales în primii trei ani de la plantare. Trandafirii maturi, care au fost udați în mod regulat timp de ani de zile, ajung să-și dezvolte niște rădăcini adânci astfel încât devin rezistenți la perioade secetoase. Prin urmare, a-i stropi zilnic nu e o idee foarte bună, din moment ce aceștia nu vor avea ocazia să-și dezvolte rădăcinile adânci de care vorbeam mai devreme. Cât de des trebuie udați și de câtă apă au nevoie trandafirii sunt câteva detalii care încă au rămas un mister pentru majoritatea grădinarilor. Însă, regulile sunt simple: 15-18 litri de apă pe săptămână pe butaș ar trebui să fie perfect.

Trandafirii au nevoie de îngrășăminte potrivite

Trandafirii sunt înfometați după îngrășăminte. Cel mai important nutrient pentru trandafiri este fosforul. Acesta ajută la creșterea plantelor. Apoi, nu trebuie să lipsească nici azotul, care este o substanță esențială pentru ca frunzele trandafirilor să fie de un verde aprins. Și în cele din urmă este nevoie și de potasiu, un element absolut necesar pentru ca planta să-și dezvolte niște rădăcini sănătoase și puternice.

Cam acestea ar fi lucrurile esențiale pe care ar trebui să le cunoști dacă dorești să crești trandafiri la tine în grădină. Însă, cultura trandafirilor este mult mai complexă și dacă dorești să stăpânești această ”artă” foarte bine nu ar fi o idee rea să cauți diverse cărți scrise despre îngrijirea trandafirilor.

Dacă data trecută te sfătuiam cum să ai grijă de florile proaspăt tăiate, acum îți voi prezenta câteva sfaturi despre ce măsuri să iei dacă ai flori în grădină.

A le privi cum cresc și a le urmări evoluția poate fi un lucru deosebit de plăcut, cu o singură condiție: ca acestea să nu-ți dea prea multe bătăi de cap iar în momentul în care vine momentul ca florile din grădină să înflorească să nu ai parte de surprize neplăcute. De altfel, problemele pot apărea chiar dinainte dacă nu ai grijă ca toate condițiile să fie optime pentru ca florile ”să nu se îmbolnăvească”.

În continuare voi încerca să-ți prezint cele mai importante sfaturi de care trebuie să ții cont dacă te afli printre acele persoane care au flori în grădină dar nu știu exact ce ar trebui să facă pentru a le menține frumoase și sănătoase tot timpul.

Flori in gradina

1. Folosește o lopată pentru a adăuga un strat de 7-10 cm de pământ în jurul florilor. Această măsură ajută la prevenirea apariției ierburilor prin preajma florilor tale și, de asemenea, ajută la menținerea umezelii solului un timp mai îndelungat.

2. Cu ajutorul unei sape, îndepărtează la intervale de timp regulate iarba și buruienile care au început să crească pe lângă flori. De altfel, poți face acest lucru și cu mâna, pentru a fi sigur(ă) că nu lovești din greșeală florile cu lama sapei.

3. Dacă ai flori în grădină care sunt destul de greoaie, ajută-le să se mențină în poziție verticală fără a se rupe montând niște araci lângă tulpinile lor și legând tulpinile de aceștia. Aracii ar trebui să fie cu aproximativ 15-30 de cm mai scunzi decât florile. În plus, ai grijă să nu legi florile direct de arac, ci mai întâi leagă tulpina florii cu o legătură dintr-un material moale și apoi fă o nouă legătură în jurul aracului. De asemenea, fii atent(ă) să nu strângi legătura foarte mult!

4. Udă florile săptămânal cu cel puțin 0,3 litri de apă în cazul în care ploile sunt neregulate sau rare.

5. Plivește florile care înfloresc anual încă din perioada timpurie de creștere pentru a le stimula să formeze mai mulți boboci. Continuă să le plivești și pe perioada sezonului de înflorire pentru a controla înălțimea plantei și pentru a stimula formarea mai multor flori.

6. Pe toată perioada sezonului în care înfloresc, ai grijă să verifici zilnic florile și, cel puțin o dată pe săptămână, să înlături florile vechi care s-au veștejit.

7. Documentează-te cât mai bine despre florile pe care le crești. Află ce tip de fertilizator le priește, cât de des să-l adaugi și absolut toate detaliile particulare respectivului gen de flori.

A avea flori în grădină poate fi un lucru deosebit de plăcut, însă pentru ca acestea să nu-ți dea bătăi de cap ar trebui să fii atent(ă) la sfaturile de mai sus. Umple-ți grădina de flori, îngrijește-le corespunzător și te poți bucura de ele în fiecare an.

În general, când este vorba despre o ocazie specială, oamenii oferă buchete de flori. Un studiu recent realizat în Statele Unite ale Americii arată faptul că anual se vând peste 180 de milioane de trandafiri cu ocazia sărbătoarei Sfântului Valentin. Dar mai sunt și alte sărbători și, evident, onomasticele sau aniversările, prin urmare numărul buchetelor de flori vândute depășește cu mult valoarea amintită anterior.

Indiferent de ocazia cu care ai primi un buchet de flori sau cu care ai oferi un buchet de flori, un lucru foarte important este păstrarea florilor într-o stare bună pentru o perioadă de timp cât mai mare. Succesul unei astfel de ”misiuni” depinde în foarte mare măsură de starea în care au ajuns florile la destinatar. Așadar, iată în continuare câteva sfaturi care te vor ajuta indiferent dacă tu ești persoana care oferă sau persoana care primește buchetul de flori.

Cum să selectezi florile pentru a realiza un buchet
- tulpinile florilor trebuie să fie verzi și nu foarte subțiri,
- apa în care stau trebuie să nu fie urât-mirositoare,
- să nu aibă tulpinile rupte sau boboci îndoiți.

Înainte de a le pune într-o vază
- păstrează florile într-un loc răcoros până ajungi să le pui într-o vază;
- taie cam 3-5 cm din tulpini;
- ai grijă ca foarfeca și vaza să fie curate;
- de asemenea, nicio frunză nu ar trebui să fie sub apă;

Îngrijește-le pentru a rămâne înflorite pentru cât mai mult timp
- ferește florile de acțiunea directă a razelor solare;
- schimbă-le apa destul de des (cam o dată pe zi);
- taie tulpinile de fiecare dată când schimbi apa.

Florile care rezistă cel mai mult după ce au fost tăiate:
- alstroemeria: 6-14 zile,
- garoafe: 7-14 zile;
- crini: 7-14 zile;
- trandafiri: 6-12 zile;
- floarea-soarelui: 6-12 zile.

Iată că a sosit timpul să vorbim și despre frezii. Aceste flori uimitoare prin aspect și captivante prin parfumul pe care-l degajă. Iar diversitatea de culori în care se pot găsi le fac și mai apreciate, fiind unele dintre cele mai dăruite flori la noi, în România.

Freziile au ca rădăcini niște bulbi, ceea ce le face să poată fi plantate cu ușurință în înterior, pentru înfloriri succesive, începând cu primăvara târziu și până la începutul verii. Astfel, de parfumul lor te poți bucura pentru mult mai multe săptămâni. De asemenea, acești bulbi pot fi plantați direct în ghivece, în interior, urmând ca după ce răsar, florile să fie mutate în grădină, unde vor înflori de pe la mijlocul verii și până spre finalul ei.

Dacă alegi să plantezi freziile în interior, în ghivece, atunci cea mai bună perioadă de plantare este la începutul primăverii, într-un sol umed și astfel încât bulbii să fie situați la aproximativ cinci centimetri de pereții ghiveciului și, de asemenea, la o adâncime de aproximativ cinci centimetri.

Pentru ca freziile să se dezvolte așa cum ar trebui, lucrul cel mai important este să menții solul umed tot timpul pe durata creșterii, iar în momentul în care încep să apară primii boboci, trebuie să uzi florile o dată la două săptămâni.
Temperatura la care trebuie ținute freziile este una răcoroasă spre caldă, însă este de preferat să se evite temperaturile foarte ridicate, pentru că în astfel perioada de înflorire va fi cu siguranță una foarte scurtă.

Freziile diferă în ceea ce privește înălțimea, putând măsura între șase și 18 cm. Iar în ceea ce privește mirosul, majoritatea freziilor sunt extrem de parfumate. Una dintre lucrurile care te pot surprinde la aceste flori este și felul în care înfloresc: poți fi suficient de norocos pentru a avea un ghiveci plin de frezii înflorite, dar, la fel de bine, te poți alege și doar cu câteva flori în ghiveci. Neplăcut este faptul că acest aspect este absolut imprevizibil și nu poate fi controlat. Însă o udare corespunzătoare și adăugarea fertilizanților pot contribui la obținerea unor rezultate satisfăcătoare.

Cum se ingrijesc bujorii

mai 26th, 2011

Bujorii sunt nişte flori minunate. Cu asta trebuie să fii de acord! Numai că, aşa cum se întâmplă în cazul tuturor florilor, îngrijirea lor trebuie făcută cu minuţiozitate. Iată, în continuare, câteva sfaturi care, cu siguranţă, îţi vor fi utile în cazul în care te decizi să creşti în grădina ta astfel de flori.

În primul rând, ar trebui să ştii că bujorii nu au nevoie de foarte multă apă; bujorii fiind incluşi în rândul florilor rezistente la secetă. De asemenea, tot legat de apă, nu este indicat să le “inunzi” rădăcinile. Cu toate acestea, în primul sezon, când rădăcina nu s-a dezvoltat complet, au nevoie de apă în mod regulat (şi, de altfel, chiar şi mai târziu, dacă este cu adevărat o perioadă secetoasă).

Îngrăşămintele ar trebui adăugate, în general, în momentul în care cozile bujorilor au ajuns la înălţimea de 5-8 cm. Dacă foloseşti îngrăşăminte uscate, atunci trebuie să iei o mână – două de îngrăşământ, să sapi o groapă, dar, atenţie!, să nu sapi foarte adânc, pentru că există posibilitatea de a răni rădăcinile, iar rădăcinile bujorilor sunt foarte fragile; în plus, îngrăşămintele artificiale (din comerţ) pot arde rădăcina bujorului dacă intră în contact dirtect cu ea; de asemenea, pot distruge chiar şi tulpinile, de aceea este recomandat să-l ţii la o distanţă de cel puţin 30 de cm de flori.
Bujorilor le mai prieşte cenuşa. Aşadar, dacă ai o sobă în care faci focul cu lemne, la începutul primăverii poţi săpa în jurul bujorilor şi să adaugi în jur de un kilogram de cenuşă; aceasta reprezintă un îngrăşământ foarte bun pentru bujori.

bujori

În ceea ce priveşte înflorirea, te sfătuiesc să nu te aştepţi ca aceste plante să înflorească chiar din primul an în care au fost plantate. De altfel, este recomandat să rupi orice boboc care apare în primul an şi să nu-i laşi să înflorească. Această practică încurajează floarea să-şi dezvolte sistemul rădăcinii în primul an.
În cazul unor bujori apar, de multe ori, mai multe flori pe o singură tulpină. De regulă, floarea care e situată cel mai sus va înflori prima, apoi cele de mai jos şi aşa mai departe. Unor persoane le place acest lucru pentru că prelungeşte sezonul de înflorire pentru fiecare tulpină în parte. Totuşi, există şi dezavantaje. Pentru că aceeaşi tulpină produce mai multe flori, acestea vor fi mai mici decât dacă ar fi fost numai una singură. Aşadar, dacă doreşti ca bujorii tăi să facă flori enorme, atunci nu uita să-i copileşti, adică să înlături orice boboc care apare sub bobocul principal. Astfel, toată puterea de înflorire va merge către floarea principală şi aceasta va creşte mai mare.

În plus, tot pentru a avea bujori mari şi frumoşi, ai grijă să înlături orice floare care s-a trecut şi s-a ofilit. După ce florile s-au ofilit, planta începe să formeze seminţe, consumând astfel din energia sa pentru această activitate şi, prin urmare, producând flori mai mici.

O dată ce ai primit un buchet de flori de la cineva drag, principala problemă este să păstrezi florile cât mai proaspete pentru o perioadă de timp cât mai mare. Ori aşa ceva nu este foarte simplu. De aceea, de cele mai multe ori, florile primite nu rezistă mai mult de 24 de ore, după care se ofilesc şi nu mai rămâi în memorie decât cu amintirea unui gest frumos. Dar chiar nu trebuie să se întâmple aşa. De ce să nu prelungeşti viaţa florilor dacă acest lucru este posibil? Dacă te întrebi cum, în continuare vei găsi răspunsul la câteva dintre cele mai uzuale probleme cu care te poţi confrunta.

Ce este în neregulă cu apa din vază atunci când devine tulbure şi gălbuie?

Acesta reprezintă de cele mai multe ori semnul că bacteriile încep să pună stăpânire pe apa din vază. Bacteriile sunt un inamic sigur pentru tulpinele plantelor şi pot scurta viaţa florilor din vază. De aceea, este foarte important să păstrezi tot timpul apa din vază proaspătă şi curată. Ideal ar fi să o schimbi de două sau chiar trei ori pe zi. Dacă însă observi că apa începe să devină tulbure, goleşte imediat vaza şi adaugă la loc apă proaspătă şi curată, de preferat ar fi să adaugi şi anumite substanţe special concepute pentru a prelungi viaţa florilor tăiate. Acestea se găsesc în comerţ, în magazinele specializate (în florării) sub numele de conservanţi pentru flori. După ce ai schimbat apa, asigură-te că ai tăiat cozile florilor cu o foarfecă bine ascuţită.

Având în vedere că florilor le plac razele soarelui, ar trebui să aşez vaza cu flori într-un loc unde bate soarele?

În privinţa aceasta, răspunsul este scurt: nu! Florile care încă sunt în pământ şi nu au fost tăiate au nevoie de lumina soarelui pentru a se dezvolta şi pentru a ajunge la maturitate. Numai că acest lucru nu este valabil şi pentru florile tăiate. O dartă ce au fost tăiate, florile se ofilesc mult mai rapid sub acţiunea directă a razelor solare. Astfel, dacă doreşti să le păstrezi pentru mai mult timp, amplasează vaza cu flori într-un loc uşor întunecos şi răcoros.

Este posibil să înviora un trandafir care şi-a pierdut din fermitate?

Uneori este posibil. Dacă observi că un trandafir începe să se ofilească, poţi recurge la următoarea metodă pentru a încerca să-l revigorezi. Umple un vas cu apă călduţă şi taie cam un centimetru jumătate din tulpina sa. Lasă-l în apă pentru aproape două ore, în timp ce apa se răceşte. În unele cazuri, această metodă poate face minuni.

Sa spunem ca primesti un buchet de flori de la cineva drag. Daca nu-l ingrijesti corespunzator, florile nu vor supravietui prea mult timp si vei ramane rapid doar cu amintirea unui gest frumos. Ei bine, afla ca te poti bucura pentru mai mult timp de cadoul primit daca dai atentie catorva reguli simple de ingrijire a florilor. Care ar fi acestea? Nu trebuie sa te sperii, nu sunt complicate si ti le voi expune putin mai jos.

In primul rand, masurile pe care trebuie sa le iei sunt dependente de felul in care ti-au fost trimise florile.

- Daca le-ai primit impreuna cu un burete umed (asa cum se obisnuieste in special de catre majoritatea florariilor online), ai grija ca acesta sa ramana umed tot timpul. De asemenea, nu uita sa adaugi si un conservat special pentru flori, pe care il poti gasi la florariile din oras. In cazul in care nu gasesti asa ceva, poti incerca sa folosesti 2 linguri de otet sau de suc de lamaie la 250 mL de apa. S-ar putea sa ai surpriza ca acesta sa fie chiar mai eficient decat conservantii din comert.

ingrijire flori

- Daca primesti florile intr-o vaza, ai grija ca apa sa fie intotdeauna proaspata. In cazul in care observi ca apa devine tulbure, schimb-o si, de asemenea, adauga un conservant pentru flori. In plus, de preferat ar fi sa le tai cozile inainte de a le pune la loc in vaza. Numai ca, mare atentie!, taierea cozilor trebuie facuta cu ajutorul unei foarfeci foarte bine ascutita, pentru a nu deteriora florile.

- Daca primesti florile sub forma de buchet, infasurate intr-o folie sau alt fel de material, in primul rand trebuie sa le tai cozile cu o foarfeca bine ascutita si sa inlaturi toate frunzele pe care le au pana la nivelul la care ajunge apa, dupa care le poti pune intr-o vaza cu putina apa calduta, care sa aiba si un conservant pentru flori dizolvat in ea.

Indiferent de forma sub care primesti florile, un lucru foarte important este sa pastrezi florile intr-un loc departe de orice televizor sau aparat de radio, deoarece caldura emisa de acestea dauneaza sanatatii florilor. De asemenea, nu ar trebui sa le tii sub actiunea directa a razelor solare. Poate ca ai auzit ca florile iubesc soarele, numai ca celor taiate le face mai bine sa-l evite.

Daca ar fi sa ne intrebati: Care sunt cele mai frumoase cadouri care pot fi oferite? Nu am avea decat un singur raspuns: florile! Nu exageram cand spunem ca in fiecare an, cu ocazia zilelor aniversare sunt oferite milioane de buchete de flori. De ziua mamei, pentru alte evenimente speciale sau ca un dar “de fiecare zi” . acestea infrumuseteaza si lumineaza orice camera din locuinta dumneavoastra. Daca va bucurati la fel de mult ca noi de ele, trebuie sa va povestim cateva lucruri despre ingrijirea florilor, pentru apartament, birou si alte spatii.

Cand primim un buchet de flori simtim o bucurie in sufletul nostru, de ce sa nu prelungim acest sentiment pe cat putem? Suntem siguri ca ati primit cel putin o data flori la domiciliu, fie ca ele au fost comandate de la o florarie online sau daca v-au fost aduse personal.

Florile reprezinta un dar atat de frumos si ar fi pacat, ca macar atunci cand sunt in casa noastra sa nu le ingrijim corespunzator, aratandu-le iubire, asa cum fac ele in fiecare zi.

Nu incercam sa facem din voi niste gradinari iscusiti, doar sa vedem impreuna care sunt trucurile pentru ingrijirea florilor si daca este cazul, readucerea acestora “la viata” (dupa unele evenimente nefericite care tin sau nu de noi).

Pentru ingrijirea florilor si mentinerea lor pentru o perioada cat mai lunga in apartamentul nostru, la fel de frumoase si parfumate, trebuie sa avem in vedere unele sfaturi:

 

  1. Oferiti florilor un mic impuls. Daca florile primite arata putin uscate in vaza lor dar nu vreti sa renuntati la ele, puneti in apa niste bicarbonat de sodiu cu putin zahar (acesta joaca un rol important in viata florilor!) Aruncati apa veche din vaza si inlocuiti-o cu apa proaspata si putin suc acidulat de lamaie cu zahar.
  2. Daca nu aveti sucul, puteti folosi putin otet. Daca sunteti de parere ca florile sunt “insetate”, inlocuiti apa din vaza cu 1 lingurita de zahar, 2 de otet si un sfert de apa (1/4 din vaza)
  3. Ingrijirea florilor poate fi simpla daca aveti grija de capatul de jos al firului florii (puteti sa mai taiati din el dupa o perioada), dupa care adaugati 2 picaturi de clor, 1 lingurita de zahar si apa proaspata.
  4. Ultima si poate cea mai interesanta metoda de a le pastra cat mai mult timp este una neobisnuita. Pentru ca ingrijirea florilor sa aiba succes si ele sa se mentina cat mai mult, puteti sa uscati capatul de jos al florilor (cel care sta in apa). Folosind o bricheta, ardeti putin acel capat. De ce sa facem acest lucru? Dupa ce sunt taiate, florile nu raman fara substante nutritionale. In interiorul tulpinii sunt rezerve de astfel de substante (cu o consistenta asemanatoare laptelui). Securizand capatul de jos, nutritientii sunt folositi pentru mai mult timp si nu se pierd in apa din vaza.

Ce putem face daca florile din apartament au inceput sa se ofileasca? Nu trebuie sa va panicati, le puteti “readuce la viata” daca luati in considerare urmatoarele.

  1. -
  2. Scoateti florile cu grija din vaza si asezati-le pe un prosop ud.

  3. - Inlaturati apa din vaza si puneti in loc alta mai calduta. Adaugati o jumatate de lingurita de suc de lamaie si 2-3 lingurite de zahar in noul amestec. Agitati pentru ca zaharul sa se dizolve iar pentru a nu avea probleme cu furnicile, aveti grija sa curatati bine marginile vazei.
  4. Taiati putin din capatul florilor, apoi aranjati-le in vaza. Ar trebui sa vedeti niste imbunatatiri in urmatoarele 2 ore. Aveti grija sa nu le puneti in lumina directa a soarelui sau langa bolurile cu fructe.
  5. Aveti grija sa schimbati apa la 2-3 zile pentru a le mentine sanatoase si frumoase.

In speranta ca v-am fost de ajutor, va lasam sa descoperiti singuri si alte metode prin care puteti prelungi viata florilor din apartamentul dumneavoastra. Nu uitati ca acestea reactioneaza foarte bine la aceste masuri daca sunt ingrijite cu dragoste.

Decorarea unui dormitor cu flori proaspete este nu mod antrenant de a personaliza pe cat posibil spatiul personal. Conform unui studiu din 2008 (sursa telegraf.co.uk), prin asezarea de flori in dormitor, am putea visa mai frumos si sa avem un somn mai linistit. O serie de cercetatori germani au facut un studiu mic pe un grup de 15 femei, al caror somn a fost analizat pe o perioada de 30 de zile. Pentru a testa teoria lor, cercetatorii au introdus in camera, in timpul perioadei de miscare rapida a ochilor (din cadrul somnului, cand visam) diferite mirosuri (trandafir, oua stricate) sau nu au introdus nimic. Ulterior au fost trezite si rugate sa povesteasca visele.

Mirosul florilor a avut un impact asupra emotiilor create de vise insa nu au devenit parte a acestora. Adica, daca au fost folosite arome de trandafir, respectivele flori nu au facut parte din visele lor. Punand totul pe foaie, cercetatorii au observat ca mirosurile negative au avut legatura cu modul in care femeile s-au simtit in timpul visului. Ele au declarat ca in timp ce au fost expuse la mirosul florilor proaspete, au fost mai increzatoare si relaxate in timpul viselor, indiferent daca acestea erau frumoase sau cosmaruri. Avand in vedere faptul ca visam aproximativ 6 ani din viata, mirosul florilor ne va ajuta sa avem o luni dimineata mai vesela, daca in timpul noptii avem in dormitor niste flori de levantica. Asezand flori in dormitor putem trece mai usor peste cosmaruri.

Cum puteti sa asezati florile in dormitor?

- Daca aveti o oglinda destul de mare, puteti sa asezati pe rama acesteia flori. E ca si cum ati face o cununa de flori, doar ca folositi oglinda.

- Puteti pune flori de trandafir pe marginea perdelei.

- Alegeti ceva simplu asezand pe masa din dormitor un singur buchet de flori proaspete, intr-o vaza modesta, astfel veti aduce un plus de culoare camerei respective.

- Daca aveti o lampa inalta cu picior, puteti aseza flori de jur imprejul acesteia. Folositi flori mici care sa se asorteze cu culoarea lampei.

Daca vreti sa puneti accent pe design, puteti comanda niste “buzunare pentru perete”, facute la comanda, care sa se potriveasca decorului. Puteti pune cate flori vreti, atat timp cat pastrati un simt estetic si nu aglomerati peretele. De asemenea, daca aveti o perdea destul de mare, folositi o funda pentru a o prinde la mijloc (sub forma de clepsidra) si asezati buchete de flori proaspete in mijloc.

De asemenea puteti folosi flori in dormitor, in functie de culoarea preferata. De exemplu, daca va place culoarea rosie puteti folosi:

  • Trandafiri rosii – ceea ce va oferi dormitorului un plus de romantism, un loc special si retras pentru a face dragoste. Cu toate acestea nu trebuie sa exagerati.
  • Margarete rosii – folosindu-le, veti adauga un strop de naivitate si inocenta. Folositi-le in buchete si nu separat, pentru un efect maxim.
  • Buchete de lalele rosii – Acestea aduc un strop de mister dormitorului dumneavoastra cat si frumusete. Nu degeaba au fost folosite ca moneda de schimb in istorie.
  • Flori rosii de mac – daca aveti impresia ca nu beneficiati de un somn linistit, adaugati flori de mac in dormitor. Avand in vedere ca acestea favorizeaza somnul, ar fi o alegere potrivita pentru dormitorul dumneavoastra.